Aș vrea să te ajut, dar…

E dimineață. Stai în fața aparatului de cafea și te simți precum lupul din Scufița Roșie după ce a dansat toată noaptea cu Kevin Costner. Te uiți în portofel, unde găsești doar hârtii mari (ceea ce nu este o chestie rea per ansamblu). Mormăi un cuvânt urât și dai să pleci, când, deodată, îl vezi lângă tine pe colegul Picasso. Făcându-ți socoteala că te-ar putea ajuta, îl saluți cu un zâmbet care se dorește plin de bucuria revederii:

– Salut! arunci, apoi continui repede, nedându-i oportunitatea să te abată de la problema care te doare: Ai cumva un leu mărunt? Că nu știu cum se face că n-am schimbat…

– Te-aș ajuta cu mare drag, dar […]

Chipul ți se întunecă. Ai auzit cuvântul acela urât, pesta limbajului corporatist: “DAR”!

– Mulțumesc, mormăi în barbă și pleci prost dispus.

Ai toate motivele să fii morocănos. N-ai făcut rost de ce îți trebuia, în plus te simți obligat să-i mulțumești lui Picasso (cu alte cuvinte, să-i rămâi dator) că de, omul a fost amabil.

Dacă ar fi să reformulăm spusele lui Picasso eliminând cuvântul “dar” (păstrând totodată semnificația mesajului inițial) observăm că obținem exact opusul: Nu vreau/N-am chef/Nu pot să te ajut. Aceasta este realitatea, în ciuda bunelor intenții ale lui Picasso, nu știu cum se face că tu tot nu ai un leu să-ți cumperi cafeaua dorită.

Vă sună cunoscut, atât formulările verbale, cât și senzația de frustrare din subsidiar?

  • O să încercăm să terminăm până mâine, dar […] = Nu cred că va fi gata în condițiile date.
  • Am să încerc să ajung diseară, dar […] = Fii pregătit(ă) să nu mă aștepți.
  • Oferta dumneavoastră sună bine, dar […] = Nu m-ai convins.

Iar dacă la nivel social utilizarea cuvântului “dar” își are avantajele ei (îți permite să refuzi politicos atunci când nu poți/nu vrei/n-ai chef), când vine vorba de lucrul în echipă, efectele lui pot fi devastatoare:

Picasso: O să încercăm să terminăm migrarea datelor până la sfârșitul săptămânii, dar înainte trebuiesc validate niște fișiere Excel pe care le-am primit abia ieri.

Șeful: Bine, să mă țineți la curent.

Și uite așa, utilizând o formulă de politețe socială în locul semnalării unui risc – Habar n-avem ce e cu Excel-urile alea. Dacă nu stabilim cu clientul să ne trimită pe cineva care știe, probabil nu vom fi gata până la sfârșitul săptămânii – se pune de o situație conflictuală.

“Dar”, să nu disperăm, soluții există! Există modalități de a evita utilizarea lui “dar”:

  • Înlocuirea cu “dacă”:
    • Am să încerc să trec pe la tine diseară, dar trebuie să văd ce fac cu mașina.
    • Am să încerc să trec pe la tine diseară. Dacă întârzii în service cu mașina, te sun.
  • Punerea unei întrebări deschise: “Ce ar trebui să se întâmple ca respectivul ‘dar’ din exprimarea ta să dispară de la sine?”:
    • (Dacă aș avea două bancnote de 1 leu, una pentru mine, una pentru tine) Te-aș ajuta cu mare drag să-ți iei o cafea.
    • (Dacă e gata mașina) Voi trece pe la tine diseară.
    • (Dacă mai lăsați la preț) Oferta dumneavoastră va deveni interesantă pentru noi.
  • Descurajarea folosirii lui pe bază de “amenzi”. Cine introduce “dar” într-o propoziție cu caracter afirmativ trebuie să poarte în piept o mutriță supărată. Atenție la formele mascate ale acestei formulări: {însă, totodată, cu toate acestea etc}.

Încercați un exercițiu simplu. Vânați timp de o săptămână toate “dar”-urile din propria voastră exprimare. Imediat ce realizați că ați spus unul, reformulați mesajul prin ruperea propoziției în două (prima se termină la “dar”, a doua începe cu “dacă”). Efecte interesante nu vor întârzia să apară.

Share with your friends










Submit