De ce unele femei sunt frumoase și atunci când nu sunt? Un punct de vedere tranzacționalist

Cum trainingul de comunicare scrisă ce urmează să îl țin la Iași conține o doză serioasă de Analiză Tranzacțională, m-am apucat să îmi revăd însemnările pe acest subiect. N-am putut să mă abțin – deși cursul în sine nu abordează această zonă – să nu arunc o privire și pe partea de Life Scripts, pasiunea mea de acum câțiva ani. Pfff, ce vremuri. Injoncțiuni, drivers, scenarii și contra-scenarii. O perioadă în care reușisem să exasperez pe toată lumea din jurul meu cu aceste concepte – Fie-ți milă și lasă-ne să ne priască berea, că parcă se duce cu noduri. Sorry, guys :).

Ideea de scenariu de viață m-a fascinat din primul moment. Avem un destin de urmat; nu este scris în stele, nu îl tricotează trei vrăjitoare știrbe care plimbă de la una la alta un ochi exoftalmic – ziceți că nu vă place coloana sonoră din Hercules (who put the Glad in Gladiator?) – ci este format din concluziile pe care le tragem despre lume și viață între vârsta de zero și șapte ani sub influența figurilor parentale. Citând de pe coperta uneia dintre cărțile mele preferate, “Ce spui după bună ziua?” de Eric Berne:

“Scenariul de viață stabilește cu ce fel de persoana te vei căsători, câți copii vei avea, ba chiar și genul de pat în care vei muri și cine va fi de față atunci. El hotărăște dacă vei fi un învingător sau un învins, un monument de forță sau un alcoolic condamnat. Unor oameni, scenariul le cere să eșueze în profesie, să trăiască în mod repetat dezamăgiri în dragoste sau să sufere invalidități cronice. Scenariul altora sfârșește prin suicid.”

Cool stuff, nu? Așa mi-am zis și eu și m-am pus pe studiu.

Încântat de idee în sine, am început să citesc tot ce îmi cădea în mână legat despre acest subiect. Țopăiam practic pe degetele de la picioare. Pentru mintea mea deterministă de programator, posibilitatea unui “aparat” în care să bagi povestea favorită din copilărie și să vezi pe drum o vei lua constituia o tentație prea mare să-i pot rezista. De ar fi atât de simple lucrurile… :)

Așa am ajuns să îl citesc pe Claude Steiner și a lui Scripts People Live: Transactional Analysis of Life Scripts (Amazon link). A fost una dintre cărțile pe care le-am citit cu regret că se termină. Și astfel ajungem la legătura cu titlul acestui articol.

Pe lângă o mulțime de lucruri interesante – cum ar fi explicația contrariilor care se atrag, a cuplurilor formate din parteneri total diferiți (unul rage de zici că este leul de la sfârșitul filmelor americane, celălalt tandru și tăcut de nu-i auzi vocea) – am găsit o teorie care m-a pus pe gânduri:

Părintele de sex opus ne spune cum trebuie să fim, în timp ce părintele de același sex ne învață cum să respectăm dorințele părintelui de sex opus.

Sunt convins că nu aș fi înțeles acest concept dacă Steiner nu ar fi explicat-o în stilul lui nepretențios (textul de mai jos este o interpretare personală; pentru exactitate vă recomand să citiți cartea):

Să presupunem că Mister America se căsătorește cu Miss America. După un timp, li se naște o fetiță. Mr. America, ca un tată de fată ce se respectă, din “Prințesă” și “Frumoasa lui tata”, nu își va scoate copilul. Interesant este că îi spune astfel fără ca trăsăturile ei fizice să conteze cu adevărat. Este fata lui tata, iar ea nu poate să fie altfel decât superbă, corect?

La rândul ei, Ms. America, care este o femeie frumoasă, o va învăța pe fata ei să poarte o conversație, să se machieze și să meargă pe tocuri. Copila va crește știind că este frumoasă (i-a spus-o figura mitologică care este tatăl ei, nu are cum să nu fie adevărat), în timp ce se comportă și afișează atributele unei femei frumoase. O combinație “letală”, de data aceasta în sensul bun.

Iată o posibilă explicație pentru acele situații în care o femeie, nu neapărat frumoasă după canoanele revistelor de modă, reduce la tăcere conversațiile și întoarce capetele când intră pe ușă. Frumusețea ei este o stare interioară, parte integrantă din Copilul ei (aspectul simțit al vieții, cum îl numea Thomas Harris în cartea lui “I’m OK, You’re OK”) care radiază la suprafață, ținând cont doar în mică măsură de părerile oglinzii.

Vorbind despre Analiză Tranzacțională, mă gândesc că dacă ar fi să recitesc astăzi de la zero bazele, aș lua-o în următoarea ordine:

0008_ANALIZA_TRANZACTIONALA (disponibil în variantă completă pe Scribdb) – unul dintre cele mai bune materiale de concepte generale de AT pe care le-am citit. Din nefericire, oricât am încercat să aflu cine este autorul – este evident un român – n-am reușit. Dacă cumva știți cine este, dați-mi vă rog un mail. Aș vrea să îi mulțumesc personal pentru câteva lucruri pe care le-am întâlnit doar la el.

Analiză Tranzacțională (Rene de Lassus, Teora) – prezintă într-un format accesibil conceptele generale. N-aș putea spune dacă vine cu ceva în plus față de 0008_ANALIZA_TRANZACTIONALA (în lipsă unui titlu, îi voi spune așa).

Ce spui după bună ziua? (Eric Berne, Editura Trei) – pot spune doar atât: “Incredibilă!”. Prima dată când am citit-o (din multele dăți care vor urma) a fost pe plajă la mare. Citeam și râdeam cu lacrimi – la propriu. Cred că Berne și-a dat măsura geniului atunci când a scris o carte de psihologie care să poată fi citită ca o carte de aventuri, de către cineva care aproape n-avea habar despre Analiză Tranzacțională pe vremea aceea. Interpretarea marțiană (fără subtilități) a basmului Scufița Roșie îmi provoacă și acum aceeași reacție:

Într-o zi, mama o trimite pe Scufița Roșie în pădure, să-i ducă bunicii de mâncare. Pe drum ea se întâlnește cu un lup. Acum, ce fel de mamă trimite o fetiță în pădure când acolo există lupi? De ce nu s-a dus chiar mama sau de ce n-a însoțit-o pe Scufița Roșie? Și dacă bunica era așa de neajutorată, de ce locuia de una singură, într-o colibă, atât de departe (cu ușa neîncuiată)? […]

De aici se naște o întrebare interesantă: Ce a făcut mama după ce s-a descotorosit de Scufița Roșie în ziua aceea? – puteți citi în engleză întregul fragment aici.

Jocuri pentru adulți (Eric Berne, Amaltea) – “Dacă nu ai fi fost tu”, “Da, dar…”, “Dă-mi un șut” și alte jocuri psihologice (compromisul dintre intimitate și ținerea intimității la distanță, cum le numea Berne). Îmi aduc aminte de un curs de PMP la care am adus vorba de jocurile psihologice, motiv pentru care ne-am petrecut următoarea oră discutând aprins subiectul. Interesant a fost în pauză când unul dintre cursanți a venit și mi-a spus: “Lucrurile acestea ar trebui predate în școala generală, înainte să ne alegem o meserie sau să luam alte decizii importante”. Am fost complet de acord cu el. Din nou o carte la care tragi neliniștit cu ochiul văzând că se termină.

Scripts People Live: Transactional Analysis of Life Scripts (Claude Steiner, Amazon): Nu contează de câte ori o recitesc, pentru că de fiecare dată găsesc ceva nou în ea. Este tulburătoare perspectiva lui Steiner în care societatea modernă încurajează bărbații să-și dezvolte abilitățile Adultului (inteligența funcțională, lipsită de emoții) în detrimentul laturii afective – “Băieții mari/bărbații adevărați nu plâng”, iar pe femei să-și minimalizeze această latură de Adult (vezi telefonul neajutorat dat “lui” atunci când trebuie schimbat becul de la frigider) în favoarea celei destinate îngrijirii celorlalți. Să sperăm că s-au mai schimbat lucrurile de când a scris Steiner cartea și până acum.

* Primele foarte multe zeci de pagini ale acestei cărți le puteți găsi gratuit pe google books.

Iar dacă aveți câteva minute, vă recomand o povestire scurtă scrisă tot de Steiner: A warm fuzzy tale (variantă în română). Merită. Aproape sigur vă va face să zâmbiți, oferindu-vă totodată câteva ocazii de a medita.

Born To Win: Transactional Analysis With Gestalt Experiments (Muriel James, Dorothy Jongeward, Amazon): dacă vă apucați să citiți această carte, aveți grijă (sfat de om pățit) cu primul capitol. Scris în cel mai pur stil comercial american, posibil să nu fie neapărat pe gustul cititorului român. Cu această singură obiecție, pot spune că este singura carte din câte am întâlnit eu care pune la dispoziție o modalitate (seturi de întrebări bine structurate) de investigare a propriului scenariu de viață.

Ca o încheiere, cred că Analiza Tranzacțională poate fi un element valoros în trusa de unelte a oricărui manager, profesor, învățător, părinte care vrea să ofere o viață mai bună copiilor lui, a oricui își dorește să facă un pas înainte în evoluția lui/ei personală și profesională. Pe mine sigur știu că m-a ajutat.

Image taken from www.deviantart.com

Share with your friends










Submit