Despre “Viitorul ține uneori doar până mâine”

Care ar putea fi sursa de inspirație a unei povestiri înfățișând un meci de tenis între patru prieteni, urmată de o foarte neașteptată întâlnire?

Aparent, nici una!

Însă, dacă ai plecat cu noaptea în cap ca să apuci să joci măcar câteva seturi înainte ca temperatura să spargă termometrul, lucrurile încep să capete o altă culoare. Roșu și/sau negru, depinde ce te lovește prima, insolația sau apoplexia.

Apropos, referința la Stendhal nu are nici legătură cu vreo dorință de optimizare SEO – nu serios, cine își mai bate în ziua de azi capul cu asemenea lecturi? Dacă aș fi vrut SEO aș fi scris:

Șocant: Rihanna refuză rolul principal din remake-ul Pretty Woman în favoarea unei prezențe meteorice în sezonul cinci din The Walking Dead. “Am simțit că mi se potrivește”, a mărturisit cunoscuta cântăreață călcând chinuit pe piciorul drept, redresându-se în ultimul moment din umărul stâng

Ce bine că doar aș scrie.

Revenind la oile noastre bio – pe cele electrice lăsâdu-le androizilor – inspirația pentru această povestire a fost nu o partidă tenis, ci o întâmplare petrecută după meci. N-am amețit, n-am tușit – deși în perioada aceea plămânii mei încă își mai aduceau aminte de cei șaisprezece ani de fumat – ci am rămas fără apă la duș. Atenție, nu fără apă caldă, ci fără apă deloc!

Și iată-mă, în lipsa unui echipament intermediar adecvat, îmbrăcându-mă la loc – plin de clăbuc și în picioarele goale – îndreptându-mă către recepția clubului pentru a afla ce s-a întâmplat.

– Dar, domnu’, mi-a spus o doamnă bine intenționată privind câș la aspectul meu de ivoriu – săpunul rămas pe piele tinde să dea această suavă tentă – apa nu curge de ieri.

– Cum adică nu curge de ieri? am simțit eu o nevoie imbecilă de-a auzi încă o dată respectiva afirmație.

Scărpinându-mă discret – clăbucul rezident lucra deja normă întreagă – m-am aplecat conspirativ către ea:

– Până acum câteva minute a fost apă, îi zic eu, sperând din toată inima ca această informație să nu-i fie cunoscută.

– N-avea domnu’ cum, că e oprită din subsol. Cine știe, poate a mai fost o țâră pe țeavă, râde ea, tăind nonșalant aerul cu mâna.

Descurcăreț cum mă știu, nu cedez în fața vicisitudinilor sorții, și-i spun:

– Vă rog, patru sticle de apă plată la doi litri, mormăi eu încercând să par amabil. Scena leului de la sfârșitul filmelor Metro-Goldwyn-Mayer, sunetul grunjos al răgetului de junglă înfiorând auditoriul, îmi revine brusc în amintire. Oare de ce?

– Îmi pare rău, îmi comunică doamna ridicând din umeri, dar n-avem decât minerală. Vă dau?

– Vă rog, susur eu. Număr până la cinci și răsuflu adânc, îmi șoptește în spatele urechii vocea lui Octavian Cotescu în rolul lui Costică din Buletin de București.

Înarmat cu patru sticle de apă cu bulbuci dau să mă întorc de unde plecasem. Să combatem clăbucul prin și mai mult clăbuc, mă trezesc eu intonând pe un ritm care aduce suspect de bine cu “Internaționala”. Deschid ușa dinspre dușuri, moment în care pe Domnul Muză îl găsește hărnicia: Ce ar fi dacă…

Mă opresc, neîndrăznind să respir. Din experiență știu că acestui domn cu zâmbet pișicher, costum ca din anii ’50 și pălărie de pai, nu-i place să fie distras de la lucru.

… în locul cabinelor de duș ai găsi o sală ca de bal?

– Cu un pian de concert în mijloc și un buldog neprietenos pufnind pe ritmul melodiei, i-am continuat eu spusele, având deja în fața ochilor scena de final a povestirii.

Mi-a zâmbit, și-a aprins tacticos trabucul, apoi a pășit printr-unul dintre pereți. Întotdeauna procedează astfel. Nu știu de ce are impresia că inspirația trebuie neapărat să fie însoțită de o umbră de mister.

Acaparat de diversele scene ce mi se înghesuiau pe partea interioară a pleoapelor, m-am întors în vestiarul clubului.

– Room Service, mi-am anunțat eu sosirea, dându-i prietenului meu Cristian, care între timp adoptase o atitudine Zen în așteptarea rezultatelor expediției mele.

– Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el.

– Atâta timp cât în locul dușurilor nu avem un pian cu coadă, nimic grav, am zâmbit eu, înțelegând unde avea să se îndrepte noua povestire.

 

Mai multe detalii puteți găsi pe www.povesti-absurde.ro: Viitorul ține uneori doar până mâine

 Image taken from www.deviantart.com

Share with your friends










Submit