Dacă nu cedează, ia un ciocan mai mic. Sau o pană

Primul meu contact cu investigarea unei situații delicate prin intermediul unor întrebări similare celor de coaching a fost atunci când o prietenă mi-a recomandat o carte cu un titlu aparent dubios: “Vindeca stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză”. Cum pe atunci eram pasionat de Analiză Tranzacțională (o dragoste de care încă nu m-am vindecat), autorii mei favoriți fiind Eric Berne, Claude Steiner, Muriel James, Ian Stewart și restul tranzacționaliștilor, țin minte că m-am uitat cu neîncredere la coperta de un neinspirat verde-praz. David Servan-Schreiber, cine știe ce vraci, băiat cu studii aprofundate la școala vieții, mi-am zis eu vizualizând cu ochii minții o masă cu un picior mai scurt sub care respectiva carte ar fi putut să-și dovedească pe deplin utilitatea.

Ajuns acasă, am deschis-o într-o doară. Hai să ne distrăm puțin, mi-am spus simțindu-mă precum geambașul care a adus calul la târg nu ca să îl vândă (biata mârțoagă, nu trăgea la căruță, nu necheza, de mâncat nici atât), ci ca să îl facă de râs.

Am început să citesc. În mai puțin de trei minute, expresia de suficiență și de “Uitați-vă la mine ce băiat deștept și citit sunt” mi-a dispărut ca prin farmec de pe figură. Țineam în mână cartea unuia dintre fondatorii ramurii americane a organizației “Medicii fără frontiere”, voluntar în misiunile din Guatemala, Kurdistan, Tadjikistan, India și Kosovo.

Pe lângă alte chestii interesante (cum ar fi că ne trezim mai bine dacă în cameră este lumină și nu întuneric beznă), ce am găsit folositor ca manager în cartea lui (care în engleză sună ceva mai omenește: “Healing Without Freud or Prozac”) a fost metoda centrată pe rezultate imediate pe care a pus-o la punct în vremea când lucra cu refugiații de război din Kosovo și care se bazează pe patru întrebări simple:

  • Ce se întâmplă?
  • Ce emoție ai resimțit?
  • Ce percepi ca fiind cel mai dificil în situația prezentată?
  • Ce te-a ajutat să faci față până acum situației?

Exceptând cea de a doua întrebare, n-am întâlnit până acum o modalitate mai eficientă pentru a adresa un conflict din echipă.

Ce se întâmplă? – ne interesează faptele, nu judecăți de valoare. Nu putem trece mai departe deoarece ne lipsesc specificațiile de produs, nu din cauza faptului că (domnul – reșpectul înainte de toate) Picasso este un imbecil patentat.

Ce emoție ai resimțit? – prefer să înlocuiesc această întrebare în mediul profesional cu: “Ce ți-a venit să faci?” sau “Care a fost primul tău impuls?” și să trag propriile mele concluzii despre registrul emoțional în care interlocutorul meu se plasează.

Ce percepi ca fiind cel mai dificil în situația prezentată? – O informație vitală. Dacă acest aspect se rezolvă rapid, restul pot să mai aștepte.

Ce te-a ajutat să faci față până acum situației? – Ce sens are să propui tot soiul de rezolvări posibile în loc să investighezi resursele deja existente în respectiva persoană? Dacă au mers până acum foarte probabil să meargă și de acum înainte.

Un alt aspect important în rezolvarea unui conflict am constatat că este identificarea intenției pozitive ce a condus la respectiva situație. Cu puțin efort, respectiva intenție încă se poate materializa.

Share with your friends










Submit