Puterea iluzorie a biciului

Cât de eficient este să ne administrăm de unii singuri două perechi de palme pentru a ne smulge din inerție? Și cât de dure trebuie să fie aceste palme? Iar dacă rezultatele nu sunt pe măsură, putem să încercăm și cu pumnul, cu ghioaga sau cu biciul, crescând intensitatea pedepsei până când “vinovatul” realizează greșeala și își bagă mințile în cap?

Citeam zilele trecute un articol care a reușit să-mi dea fiori pe șira spinării. Autorul – bine-intenționat, de altfel – recomanda plin de zel cititoarelor lui:

Așadar, când vă priviți în oglindă, vă recomand cu căldură să folosiți termeni precum: “grasă”, “dizgrațioasă”, “vacă”, “batoză”, “balenă” (sau vorba lui Doru Octavian Dumitru – “basculantă cu grăsime”) în loc de “plinuță”, “corpolentă”, “bine făcută”, “solidă”, “cu forme”. Trebuie să faceți asta, chiar dacă vi se pare deplasat.

Cu alte cuvinte, autorul le cere cititoarelor să se renunțe la o imagine de sine falsă și să înfrunte realitatea. Un lucru bun, nu? Cum altfel, decât cu ciomagul, poți impulsiona pe cineva care în mod vizibil o lălăie?

Să presupunem că o cititoare, să-i zicem Xna, are probleme cu greutatea și se decide să urmeze sfatul de mai sus. Pândește un moment propice, se duce în fața oglinzii și “se vede așa cum este”, aruncându-și toate vorbele grele recomandate. Pe rând, se convinge că este batoză, dizgrațioasă, vacă, balenă, culminând cu expresia lui Doru Octavian Dumitru (o adevărată sursă de înțelepciune în lumea coaching-ului și un model demn de urmat de noi toți) basculantă cu grăsime. Misiune îndeplinită.

În continuare, să presupunem că metoda chiar funcționează în cazul ei. S-a smuls din starea de inerție toxică în care se afla, iar acum este pregătită să înceapă o luptă pe viață și pe moarte cu kilogramele suplimentare. Ochii îi devin două lame înghețate: Trebuie să slăbesc! O voi face chiar de ar fi să mă coste viața! și iese mândră din cameră, pregătită să se țină de cuvânt sau să piară.

O face. Declară război dulciurilor, băuturilor acidulate, meselor după ora șase. Merge frecvent la sală, fără să se dea înapoi de la vreun efort pentru a-și atinge scopul. Încetul cu încetul viața ei începe să se învârtă exclusiv în jurul kilogramelor, al caloriilor consumate. De teamă să nu cadă în ispită refuză să mai iasă cu prietenele la o înghețată: Tu știi câte calorii sunt într-o sută de grame? Iartă-mă, dar nu pot. Săptămâna aceasta sunt în urmă cu dieta. Poate data viitoare.

Dar “data viitoare” întârzie să vină. Fosta batoză dizgrațioasă, fosta basculantă de grăsime – acum o persoană cu siluetă – se teme să nu se aleagă praful de munca ei îndârjită. Azi o înghețată, mâine o gogoașă, poimâine… Îngrozitor este că are dreptate. O înghețată probabil că ar chema o ciocolată – Hai, că am de unde. Săptămâna asta am dat jos cu trei sute de grame mai mult ­– care ar chema o pungă de chips-uri ronțăită pe canapea urmărind serialul favorit – Lasă că alerg mâine la sală o jumătate de oră în plus… și tot așa. Înainte să-și dea seama ce se i întâmplă, constată că a luat în greutate. Încearcă să recupereze, dar răul s-a petrecut deja. Pentru încă un timp supralicitează cu fitness-ul și cu dieta. Merge în fiecare zi la sala, iar în unele zile nu mănâncă aproape nimic. În altele în schimb…

Cum este posibil, ne întrebăm siderați, ca o persoană care a muncit atât de greu să renunțe atât de ușor și să revină la vechile obiceiuri?

Poate dacă am reformula întrebarea, ținând seama de identitatea pe care Xna și-a asumat-o când s-a apucat de slăbit, lucrurile ar deveni mai clare:

Cum este posibil ca o batoză dizgrațioasă să renunțe atât de ușor și să revină la vechile obiceiuri?

Ceva mai clar acum. Păi, ce te aștepți de la o batoză, care pe lângă că e cât malu’ mai e și dizgrațioasă? Îi poți da o vopsea nouă, poți pune un parasolar cu atitudine în cabina șoferului, dar… tot batoză rămâne. Iar când vopseaua cea nouă se scorojește din cauza intemperiilor…

Cum ar fi dacă, în loc să-și spună că este o batoză dizgrațioasă, Xna și-ar spune Vreau să fiu frumoasă? Adică, în locul identității de broască și-ar asuma una de prințesă.

De ce ar proceda astfel? Deoarece oamenii tind să-și alinieze acțiunile la propria lor identitate. O prințesă va face ce fac prințesele, o batoză ce fac batozele. Un păun va ocoli cu o repulsie viscerală nămolul, indiferent cât de cald este afară. Nu același lucru îl putem spune însă și despre un porc care găsește o băltoacă într-o zi toridă de vară. Pentru că fiecare ne comportăm în funcție de cine suntem și suntem cine ne dorim să fim.

În continuare, vă propun să investigăm cele două situații utilizând două întrebări specifice din coaching:

  • Ce urmăresc făcând [acțiune]?
  • Ce trebuie să fac ca să obțin [rezultat]?

Trebuie să slăbesc!

  • Ce urmăresc vrând să slăbesc?
    • Să nu mai fiu o batoză dizgrațioasă.
  • Ce trebuie să fac ca să nu mai fiu o batoză dizgrațioasă?
    • Să-mi stăpânesc poftele și să merg la sală.

Vreau să fiu frumoasă!

  • Ce urmăresc vrând să slăbesc?
    • Să fiu frumoasă! Să mă simt bine când intru într-un magazin de haine! Să-mi facă plăcere să port un costum de baie.
  • Ce trebuie să fac ca să fiu frumoasă?
    • Să mă decid asupra unei alimentații echilibrate care să îmi hrănească atât trupul cât și spiritul. Să fac mișcare.

Revenind la cupa de înghețată și la punga de chips-uri:

Batoza dizgrațioasă: Dacă mănânc așa ceva voi arăta din nou ca o basculantă de grăsime. Nu pot, n-am cum, n-am voie. Trebuie să mă țin de regimul pe care mi l-am impus.

Prințesa: Dacă fetele își iau înghețată diseară îmi voi lua și eu una. Cât despre punga de chips-uri la televizor, mulțumesc, nu. Pot să ronțăi la fel de bine un morcov cu o sticlă de apă plată lângă sau o cană mare de ceai verde.

În încheiere vreau să propun celor interesați un exercițiu distractiv. Are legătură cu asumarea unei identități de prinț sau de prințesă, în opoziție cu cea de broască.

Să presupunem că vă place mâncarea la fast-food (dar poate fi orice altceva din grupa “nu ar trebui să fac asta”). Mergeți la un astfel de restaurant, luând o carte sau o revistă cu voi. Făceți-vă în minte un meniu pe care l-ați comanda în mod normal (un hamburger mare, o cola XL, o porție mare de cartofi prăjiți și o plăcintă la sfârșit), iar când vă vine rândul la casă să comandați, cereți o apă minerală și doar atât.

Așezați-vă undeva confortabil și savurați… sentimentul fenomenal de libertate pe care vi-l dă faptul că ați putut spune “NU” într-o astfel de situație. Comparativ cu satisfacția gastronomică oferită de un hamburger (care dispare la câteva secunde după ce ați terminat de mâncat), bucuria victoriei obținute este posibil să vă rămână pentru toată viața în amintire.

La plecare, luați bonul de casă și lipiți-l acasă într-un loc vizibil, ca o constantă aducere aminte a faptului că un moment de bucurie tinde mai curând să fie o percepție interioară decât o realitate exterioară. La fel cum o coajă uscată de pâine pe care o mănânci cu omul potrivit lângă tine valorează mai mult decât o cină într-un restaurant de cinci stele, așa și o apă minerală comandată în locul unui meniu fast-food poate să fie un prilej de satisfacție, apropiindu-te cu încă un pas de noua ta identitate: Vreau să fiu frumoasă!

Share with your friends










Submit