Despre “Pisica, poșta și bețivul”

Pentru mine o anumită casă de pe strada Pangratti va rămâne pentru totdeauna “Casa cu pisici”. De fiecare dată când trec pe lângă ea îmi aduc aminte de dimineața în care mi-a venit ideea să scriu această povestire.

Anul trecut, prin primăvară, eram în mașină împreună cu Denis, soția mea, vorbind de ale noastre și cel mai probabil argumentând dacă Magic FM este un post de radio mișto sau nu – normal, yours truly susținând că este. Și cum mergeam noi către joburile noastre, îmi cad ochii în partea dreaptă a drumului, la una dintre superbele case ce mărginesc această stradă din spatele Televiziunii. Următoarea amintire pe care o am despre lumea reală este faptul că uitasem să respir.

Timp de câteva secunde – la fel de bine ar fi putut să fie ani, pentru că așa am simțit timpul dilatându-se – am văzut desfășurându-se în plan mental o întreagă povestire, protagoniste fiind două mâțe dolofane. Prima, un motan rotofei, cu blana aurie și coada puțin îndoită la vârf în urma unei fracturi din copilărie (amănunt care cumva a scăpat să apară în povestirea propriu-zisă), stătea întinsă pe burtică și lovea cu lăbuța într-una din țiglele acoperișului, privind de fiecare dată curioasă să vadă dacă a prins acea scamă care o scotea din sărite. A doua, o pisică-domnișoară cu siluetă, cenușie cu pete negre, o urmărea pe cea dintâi cu un fel de exasperare relaxată, de genul “Oare tu când ai de gând să te maturizezi, să lași odată prostiile și să îți bagi mințile în cap?”.

Întreaga zi care a urmat (era dimineață când le-am “văzut” pe pisici) mi-a stat gândul la ele, ronțăindu-mi unghiile la gândul că voi ajunge acasă și voi putea să le aud ce își spun; era evident că îmi stârniseră curiozitatea. Zis și făcut, în ziua aceea am renunțat să mai merg pe jos până acasă și mi-am chemat un taxi.

Norocul meu este că Denis s-a obișnuit cu mine, iar când m-a văzut că intru în casă și ca mă duc glonț să îmi iau laptopul (fără să mă schimb, să mă descalț sau măcar să beau un pahar de apă) nu a constituit pentru ea cine știe ce surpriză. S-a uitat la mine, m-a văzut că îmi pun căștile în urechi, (yeah, sure, Loreena McKennit sau Strauss, pentru un strop de inspirație suplimentar) și m-a lăsat să îmi văd de ale mele.

Un moment straniu al acestei povestiri a fost când, de unde, de neunde, a apărut în poveste bețivul care îi face o bucuriei blondei de la demisol. Mă uitam la respectiva frază și râdeam ca prostul, întrebându-mă ce e cu el acolo. Și uite așa mi-am amintit de o poveste pe care mi-o spunea bunicul meu despre unul dintre prietenii lui care locuia la demisol lângă o cârciumă, care dacă uita să își închidă geamurile de stradă se lăsa cu prăpăd pe covoarele și canapeaua lui din sufragerie. Căci, vorba aia, berea nu o cumperi, doar o închiriezi, după cum spunea alt prieten al bunicului, un tip pe numele lui Tobă, care stătea la etajul doi într-un bloc de lângă ITB, la etajul întâi locuind – serios, faza e pe bune – un tip Trompetă. Iar ca meniul să fie complet, pe peretele blocului apăruse o inscripție care striga tare cu litere de tipar: “TOBĂ + TROMPETĂ = ORCHESTRĂ”. Păcat că pe vremea aia nu exista Facebook, ca sigur îi venea cuiva ideea să pună o poză cu tabelul de întreținere.

Revenind la pisicile noastre, le-am mai urmărit preț de câteva replici, aflând motivul pentru care se aflau acolo: așteptau păsărica de poștă – cine a jucat Tycoon Transport (varianta DeLuxe) cred că înțelege de unde a răsărit această idee în mintea mea.

Spre sfârșitul povestirii, plictisite de atâta așteptat, le-am văzut cum se ridică de la locul lor pentru a intra în casă, trecând în drumul lor pe lângă un cufăr din lemn masiv, cu marginile întărite de benzi groase de oțel, strâns ferecat într-un lacăt cât pumnul, a cărui cheie o simți rătăcită încă din vremuri imemoriale. Nu aveți idee de câte ori m-am întrebat ce se află în respectiva ladă.

Așa că, data viitoare când vedeți două pisici stând una lângă alta, scotociți-vă prin buzunare după un petec de hârtie și lăsați-l lângă ele. Timpul trece greu dacă ai uitat să iei cu tine un cărăbuș, pe care să îl mai dai de la unul la altul…

Image taken from www.deviantart.com

Share with your friends










Submit